Experiența mea cu programul RABLA. Episodul 1

#statfalimentar #absurdistan

O postare lungă, fără țâțe și fără rețete culinare. E despre incompetență de sus până jos. Și o dovadă că nu ne trebuie bani, nici tehnologii până nu ieșim din lanțul absurdului.

Vreau să-mi duc una dintre mașini la Rabla. A început azi. Plătesc de ani de zile impozit pentru ea și nu cred că va mai merge vreun centimetru cu propulsia proprie. Și vreau să fac mai puțin CO2 pe planeta asta.

EPISODUL 1. Cum sunt reglementările.

Prima dată m-am interesat cum aduc rabla în București dintr-un sat din județul Brăila. De ani de zile, mașina era la fratele unei foste.

Opțiunea 1: O firmă de tractări. Pentru că mașina nu e înfrânată și are direcție, tariful tractării este de 1.000 de lei.

Opțiunea 2: Platformă remorcabilă care se agață de cârligul autoturismului. Cost de închiriere: 100 de lei + cost combustibil: 180 de lei = 280 de lei. Diferența, față de Opțiunea 1 , 780 de lei. Deci merită sacrificată o jumătate de zi.

Problema 1: Legislația. Caut să văd dacă permisul meu îmi permite să trag toată magaoaia.  Codul rutier e aiuritor:

OUG 195/2002 Anexa 1, litera f: (Permisul de categoria B) . „Ansamblul de vehicule a cărui masă totală maximă autorizată nu depăşeşte 4.250 kg, format dintr-un autovehicul trăgător din categoria B şi o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată depăşeşte 750 kg”

de aici înțeleg că pot circula legal… dar e și un alt articol…

Art. 24 alineatul 3: Persoanele care poseda permis de conducere categoria B au dreptul de a conduce ansamblurile de vehicule prevazute la lit. f) pct. 3 din anexa nr. 1, in cazul in care ansamblul depaseste 3. 500 kg, numai daca fac dovada ca au absolvit un curs de formare in cadrul unei unitati autorizate de pregatire a conducatorilor de vehicule.

Dar nu zice nicăieri dacă cele 3.500 kg sunt masă proprie sau masă totală maxim autorizată (chestii diferite). Un haos. Sun la câțiva prieteni polițiști de la Rutieră. Să nu mă trezesc că am devenit infractor dintr-o intenție bună. Câțiva mi-au recunoscut că legea e aiuritoare și pentru ei și că preferă să nu dea amenzi pe lucrurile astea. Pot pierde procesele. În plus, reglementarea nu are și un corespondent în sancțiuni. Un talmeș balmeș în acte oficiale ale statului român.

Deci plec la drum. Noroc că nu m-a oprit nimeni chiar dacă trecusem de ora 22 cu toată operațiunea de încărcare.

Problema 2. Administrația Fondului de Mediu.

Site-ul AFM arată ca unul făcut de un copil de clasa 5-a. Sunt întortocheate programele între ele, găsești legislație și reglementări pe aceeași temă în 3 locuri diferite. Când intri să vezi ghidul de finanțare, mai întâi găsești 4 ordine care modifică documentul principal. Reglementările sună cam așa: la art 3, al 2, pct. a, textul se modifică și va avea următorul conținut: (…) Deci ca să afli ce s-a modificat deschizi ghidul și vezi ce era art. 3, al. 2, pct. a. Dar trebuie să deschizi și celelalte ordine de modificare că și alea au schimbat câte ceva din mers. Sunt scrise zici că s-a dat cu ciocanul. Am o experiență cu cretinii care fac pe deștepții deci am răbdare și citesc.

Mi-am bătut capul o zi întreagă să găsesc un lucru simplu: cui trebuie să îi duc mașina veche la casat, cine îmi înregistrează actele pentru mașina de casat și ce se întâmplă dacă am acte de proprietate dar talonul nu e trecut pe numele meu. N-am găsit. Am citit peste 120 de pagini din reglementări care modifică reglementări. Am pus ordinele pe televizor ca să le am mari, față în față, și vă văd care pe care modifică. Haos.

Am sunat un dealer cu experiență. Nici acolo n-au știut. Am sunat la Ministerul Mediului. Aștept răspuns.

Voi vă dați seama că eu, care am ceva studii juridice de prin școli (fără să fiu jurist) n-am priceput niște chestii care trebuiau să fie simple? Ce pretenții ai ca cetățeanul obișnuit să respecte legea?

Mulți l-ați plăcut pe Tudorel Toader, alții l-ați urât (pe criterii obiective sau nu, pe argumente gândite de voi sau induse de alții), treaba voastră. Dar măcar o idee de la ministrul Toader ar trebui să rămână și să fie preluată: reforma legislativă, aranjarea tuturor actelor normative într-o logică. Adică să nu vină mereu câte un șef nou de instituție care emite noi decizii, care modifică o modificare a unei alte decizii și nimeni nu mai înțelege nimic din ce se aplică. Nici funcționarii, nici noi cetățenii. Desigur, o legislație clară ar lua pâinea de la gură unor avocați. Desigur că o legislație clară n-ar mai lăsa loc de interpretări arbitrare, interpretări care se reinterpretează… cu câte o șpăguță.